Diverse Gastronomie Practic Recomandari Retete Spring SuperBlog 2021 Utile

Învățăm din greșeli

Eu am învățat să gătesc singura de la 20 de ani, aproape 21.

Viata mi-a dat o lovitura

Nu știu câti dintre voi știti eu am rămas fără mamă când aveam 20 de ani. O boala urâtă a răpit-o de lângă mine.

Mi-a fost greu, și încă îmi este. Încă mai aveam nevoie de ajutorul ei, de sfaturile ei, de bratele ei pentru a plânge.

Am învățat să mă descurc singură

Dar nu despre asta e postarea de azi. Ci despre cum o într-un final am învățat sa gătesc singură și să mă ocup singură de un apartament de 3 camere. În plus trebuia și încă trebuie să am grijă și de tatăl meu. Pe vremea aceea avea 60 de ani.

Cu partea de curățenie nu a fost greu. Deși îmi făceam mereu în camera mea, de restul se ocupa mama. Eu doar o mai ajutam. Așa că știam ce și cum.

Nici cu mâncarea nu a fost greu, pentru că atât mama cât și bunica ma țineau pe lângă ele atunci când găteau. De la ei am învațat multe.

Doar ca una era când găteau ele, alta era când m-am trezit ca trebuie să o fac singură.

Cum să faci sarmalele perfecte

Cu majoritatea mâncălurilor m-am descurcat. Nu sunt genul care sa urmeze întocmai o rețeta de pe internet. Întotdeauna scot sau adaug ceva. Și îmi ies.

Printre rețetele care mi-au dat de lucru s-au numărat și sarmalele.

Prima data, le-am făcut după reteta unei mătuși. Bunicele, nu zic nu, dar nu pe placul meu.

A doua oara le-am făcut după capul meu. Am pus cam mult orez. S-au umflat mai mult decât trebuie și nici gustul nu prea era cine știe ce. De fapt nu prea aveau gust.

A treia oară am pus cam mult bulion. Lucru care nu-mi place. Nu – mi plac mâncărurile cu bulion. Erau o combinație de dulce acrișor.

A patra oară a fost cu noroc. De atunci toți cei care gustă din sarmalele mele spun că sunt foarte gustoase.

Rețeta de sarmale și cum m-ar ajuta accesoriile și ustensile de bucătărie de la Ambition România

Și dacă tot mai laud cu sarmale mele zic să vă prezint și rețeta. Nu e nimic deosebit, va asigur. Probabil așa le face toată lumea.

Ingrediente:

  • Carne tocată (porc, pui, curcan, amestec) după preferințe.
  • Varză murată
  • O ceapă mai mare
  • Un morcov mediu
  • Un ardei kapid mediu
  • Putin kaiser sau slănină afumată (depinde ce preferați sau ce aveți prin casă)
  • O cănuță de orez spălat și lăsat în apa pentru câteva minute
  • Suc de rosii
  • Bulion
  • Ulei
  • Verdeață (pătrunjel și mărar)
  • Condimente (piper, cimbru, foi de dafin, boia)

Mod de prepare:

Când m-am apucat de ele nu ma gândeam că o să vă prezint și vouă rețeta. De aceea nu am ingredientele măsurate și nici poze prea reusite.

Să trecem la rețetă…

Punem soțul sa se ocupe de alesul frunzelor. Trebuie să avem frunze de dimensiunea unei palme sau puțin mai mari. Fără nervurile acelea groase și tari.

Între timp eu m-am ocupat de “umplutură”

Într-o tigaie am pus ceapa la călit în puțin ulei. Apropo, am văzut niște tigăi foarte faine la Dajar Magazin.

Am adăugat un praf de sare și am lăsat-o până s-a înmuiat puțin.

Am adăugat morcovul dat prin răzătoarea mică. L-am lăsat și pe el să se inmoaie și am adăugat și ardeiul tocat mărunt. Cuțite bune avem destul, dar aș avea nevoie de o răzătoare noua. M-ar fi ajutat răzătoarea cu container din gama Ambition.

Am mai lăsat un minut, apoi am adăugat orezul, puțină apă și puțin suc de roșii.

Adăugăm și ceva condimente (piper, cimbru uscat, boia dulce și boia afumată, amestec de legume fără sare).Le lasăm să fiarbă maxim 5 minute. Luăm de foc și o lasăm puțin la răcit.

Între timp ne ajutăm soțul sa aleagă frunzele de varză. El se ocupă acum de tocat varză rămasă pentru a pune pe fundul oalei și deasupra sarmalelor. Ce mult l-ar fi ajuta și i-ar fi plăcut un satâr pentru tocat.

Satar pentru tocat 17,5cm Premium

Pe lângă varză pe fundul oalei punem și câteva frunze de dafin, boabe de piper, pasta de roșii și șunculiță afumată.

Acum să continuăm cu amestecul. Peste carne adăugăm legumele călite, condimente după preferințe (eu am pus piper proaspăt râjnit și cimbru) și verdeața tocată mărunt.

Amestecăm bine și ne apucăm de împachetat sarmalele.

Între rânduri putem să mai punem frunze de dafin, piper și șunculiță. Deasupra le acoperim cu varză tocată.

Adăugăm apă. Apa trebuie să acopere sarmalele atfel încât să fiarbă toate. Le punem la fiert aproximativ 1 ora și jumătate doua. Verificam dacă mai este nevoie sa adăugăm apă pe parcurs. Nu uita să pui apă fiartă.

După aceea eu le mai pun și la cuptor pentru aproximativ 15 minute.

Și gata sarmale.

Sarmale

A, dacă aveți și musafiri și nu vreți să puneți oala pe masă sau vreți sa mențineți calde mai mult timp vă recomand un chafing cu vas termorezistent. Eu abia aștept să îmi iau unul.

Chafing cu vas termorezistent 4l Helios

Eu până de curând aveam o oala de pământ specială pentru sarmale, dar s-a deteriorat. Acum fac din oală de email, mai rar în oală de inox, dar m-ar tenta una din ceramică. Voi ați găsit sarmale într-o oală de ceramică ? Am văzut unele drăguțe la cei de Dajar și tare ma tentează să-mi cumpăr una.

Voi cum pregătiți sarmalele? Aveți vreo rețetă cu care v-ati chinuit ceva pana a ieșit așa cum trebuie sau pe gustul vostru?

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021.

Sursa foto: DajarMagazin.ro, Super-blog.ro, arhiva personală.

Despre mine

Mama, soție, prietena și nu în ultimul rand femeie...
Scriu cu placere despre beauty, fashion, viata de mamica si multe altele.

(11) Comments

  1. […] Învățăm din greșeli […]

  2. Ana Maria Gogu says:

    Foarte bine arata sărmăluțele tale și eu obisnuiesc sa improvizez, doar ca nu îmi plac salmalele cu carne.

  3. Imi pare rau sa aud aceasta poveste trista. Trebuie sa invatam sa ne descurcam singure chiar daca mult mai multe griji cad pe umerii nostri si nu ne este tocmai usor. Ma bucur ca te descurci singura si ca faci acest lucru tot mai bine. Sarmalele tale chiar arata foarte bine

  4. Eu cred ca sunt singura ciudata care nu mananca sarmale. Mananc ardei umpluti, de exemplu, dar de sarmale nu ma ating.

  5. Sarmalele mele sunt fara carne, dar nu sunt vegetariana, pur si simplu nu-mi plac cele cu carne.

  6. Irina says:

    Eu încă nu știu sa fac sarmale, dar le ador.

  7. As vrea sa fac si eu sarmale singura pe viitor. Mersi pentru idei. Mereu e bine sa experimentam.

  8. Romina Talpos says:

    Eu am nevoie de un tutorial se impachetare 😂

  9. Eu fac sarmale vegetale din ciuperci și orez și ies incredibil de bune. Îmi place să le pun în foi de viță de vie. Nu consum carne.

  10. Eu am început să gătesc de la 12 ani, din ambiție, pentru că nu prea îmi plăcea mâncarea gătită de mama.

  11. Eu la 33 de ani nu știu să fac sarmale. Și nici nu vreau să învăț. Nu îmi place cartea tocată, în general. Știu că este un fel tradițional, dar prefer să servesc oaspeții cu ceva mai simplu de făcut și mai sănătos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *